Accesul la finanțare, în prim-plan la ședința dintre Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului IMM și băncile locale

Moldova
Accesul la finanțare, în prim-plan la ședința dintre Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului IMM și băncile locale

În 17 ianuarie 2018, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din Republica Moldova a desfășurat o ședință cu băncile partenere pentru evaluarea performanțelor înregistrate în ultimul an de Fondul de garantare a creditelor.

Fondul de garantare a creditelor este un program pentru IMM-uri finanțat de stat, implementat de ODIMM în cadrul politicii naționale de facilitare a accesului IMM-urilor la resurse financiare. Fondul a fost creat în 2007 și are misiunea de a asigura accesul întreprinderilor locale la finanțare prin emiterea de garanții financiare.

ODIMM a declarat că portofoliul de garanții financiare pentru IMM-uri a crescut cu 76 % în 2017, ca urmare a îmbunătățirii proceselor de garantare, fapt ce a permis atragerea în economie a unor resurse financiare în valoare de 231 de milioane de lei.

În cadrul ședinței s-au discutat și prioritățile pentru 2018 ale Fondului de garantare a creditelor, punându-se accentul pe simplificarea procesului de obținere a garanțiilor financiare, pe utilizarea mai eficientă a tehnologiilor informaționale în procesul de garantare, precum și pe susținerea sectoarelor prioritare ale economiei.

Părțile au reiterat faptul că dezvoltarea proceselor de garantare rămâne o prioritate atât pentru ODIMM, cât și pentru băncile partenere, în vederea facilitării în continuare a accesului IMM-urilor la resurse financiare.

Partenerii au fost de acord că IMM-urile din Republica Moldova percep în continuare accesul la finanțare drept principalul obstacol în calea dezvoltării sectorului antreprenorial.

Accesul la finanțare este unul dintre principalii piloni ai inițiativei EU4Business în Republica Moldova. Programele EU4Business stimulează acordarea de împrumuturi în monedă locală pentru microîntreprinderi și IMM-uri, sprijinind totodată leasingul și finanțarea prin aport de capital.

În plus, IMM-urile au acces la o varietate de servicii de consultanță, la asistență tehnică și la sprijin pentru export, astfel încât să poată face față provocărilor ZLSAC.

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
reject_all
accept_all