BERD lansează o nouă etapă a programului pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii locale din Republica Moldova

Moldova
BERD lansează o nouă etapă a programului pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii locale din Republica Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat lansarea unei noi etape a programului său de consultanță în Republica Moldova. Acesta este axat pe consolidarea sprijinului acordat micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) locale.

Banca va utiliza contribuția Italiei, în valoare de 500.000 EUR, prin intermediul Inițiativei Central-Europene (ICE). Aceasta va ajuta IMM-urile și întreprinderile nou înființate să își stimuleze digitalizarea, să deblocheze oportunitățile de finanțare și să își sporească competitivitatea.

Întreprinderile mici, inclusiv întreprinderile conduse de tineri și întreprinderile inovatoare aflate la început de drum, vor beneficia de sprijin consultativ specific, expertiză, formare și acces la finanțare. Astfel, întreprinderile mici vor fi ajutate să facă față provocărilor și de a le consolida reziliența economică. 

Contribuția Italiei va permite, de asemenea, lansarea programului Star Venture al BERD, o inițiativă emblematică care ajută start-up-urile inovatoare și de înaltă tehnologie să își extindă afacerile prin mentorat dedicat, consultanță și acces la finanțare.

“ÎMM-urile reprezintă majoritatea sectorului privat din Moldova, dar acestea s-au confruntat cu o serie de provocări de la începutul războiului din Ucraina, inclusiv cu perturbări ale transportului, logisticii și lanțului de aprovizionare, deja exacerbate de COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al BERD.

Această inițiativă este aliniată la noua Strategie de țară a BERD pentru Moldova 2023-28, care se angajează să ajute Republica Moldova să construiască un sector privat competitiv, favorabil incluziunii și bine guvernat, care să stimuleze inovarea și antreprenoriatul.

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
Refuz cookie-urile
Accept cookie-urile