BERD oferă un nou împrumut de 20 de milioane EUR unei bănci din Republica Moldova în cadrul EU4Business

Moldova
BERD oferă un nou împrumut de 20 de milioane EUR unei bănci din Republica Moldova în cadrul EU4Business

Ca parte a inițiativei EU4Business, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) oferă un împrumut suplimentar de 20 de milioane EUR către Mobiasbancă-Groupe Société Générale din Republica Moldova, pentru a veni în întâmpinarea cererii de finanțare din ce în ce mai mari din partea întreprinderilor locale care investesc în creșterea calității propriilor produse și servicii.

Companiile din Republica Moldova ridică ștacheta în urma creării, în 2016, a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) cu Uniunea Europeană, care le oferă acces pe piața unică foarte competitivă a UE.

Noua finanțare se înscrie în linia de creditare EU4Business-BERD. UE și BERD și-au unit forțele în cadrul acestui instrument pentru a le oferi un acces mai larg la finanțare întreprinderilor dornice să profite de avantajele oportunităților create de ZLSAC.

Un împrumut anterior în valoare de 10 milioane EUR acordat către Mobiasbancă în decembrie 2016 în cadrul liniei de creditare EU4Business-BERD s-a bucurat de o cerere ridicată. Douăsprezece firme locale au beneficiat deja de finanțare din partea BERD, iar numărul cererilor de credite este într-o creștere rapidă.

O nouă linie de creditare

În cadrul inițiativei EU4Business, UE sprijină noua linie de creditare cu stimulente de investiții pentru companiile eligibile și finanțează, de asemenea, consultanță tehnică gratuită oferită de către experți locali și internaționali.

Dimitri Gvindadze, șeful biroului BERD de la Chișinău, a afirmat: „Am fost impresionați de reacția la primul împrumut acordat în acest cadru și încurajăm și alte companii din Republica Moldova să solicite finanțare și granturi oferite de către noi împreună cu UE. Investițiile în creșterea standardelor și a calității vor ajuta firmele locale să concureze pe piața UE.

Antoine Gabizon, președinte al Comitetului de direcție și CEO al Mobiasbancă, a adăugat: „Împrumutul suplimentar de la BERD reflectă încrederea în Mobiasbancă și recunoașterea faptului că noi oferim cele mai bune instrumente financiare pentru dezvoltarea antreprenoriatului în Republica Moldova. Obiectivul echipei Mobiasbancă este de a le oferi clienților soluții financiare convenabile și know-how profesionist pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, pentru a le ajuta pe acestea să acceseze piața UE, impulsionând astfel economia țării.

Linia de creditare EU4Business-BERD face parte dintr-un pachet cuprinzător de activități care sprijină întreprinderile să valorifice din plin accesul recent dobândit pe piața comună a UE. De asemenea, BERD și UE susțin firmele din Republica Moldova prin împrumuturi directe, prin consultanță oferită de experți pentru dezvoltarea afacerii și prin dialog politic cu autoritățile în vederea ameliorării climatului investițional.

Împrumutul acordat către Mobiasbancă-Groupe Société Générale face parte dintr-un program comun mai amplu, constând în împrumuturi și garanții comerciale din partea BERD în valoare de 380 de milioane EUR acordate băncilor locale pentru ca acestea să crediteze, la rândul lor, întreprinderi din Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în timp ce UE pune la dispoziție 19 milioane EUR pentru asistență tehnică, stimulente de investiții și partajarea riscurilor.

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
Refuz cookie-urile
Accept cookie-urile