UE oferă Moldovei 50 milioane EUR în calitate de asistență macrofinanciară

Moldova
UE oferă Moldovei 50 milioane EUR în calitate de asistență macrofinanciară

Uniunea Europeană a debursat încă 50 milioane EUR din asistența macro-financiară pentru Republica Moldova, a anunțat Comisia Europeană pe 8 octombrie.

Ultima plată face parte din pachetul de AMF de urgență în valoare de 3 miliarde EUR pentru zece țîri-partenere de extindere și de vecinătate pentru a depăși consecințele economice ale pandemiei de COVID-19. Sprijinul AMF este acordat prin intermediul unor împrumuturi la rate foarte avantajoase. 

Moldova a primit prima parte a sprijinului în valoare de 50 de milioane EUR,  în noiembrie 2020. 

Comisia Europeană spune că Moldova a înregistrat progrese remarcabile în vederea îndeplinirii condițiilor de politică, convenite pentru eliberarea acestei a doua și ultima plată. Țara a întreprins măsuri de îmbunătățire a gestionării finanțelor publice în sectorul sănătății, lupta împotriva corupției, consolidarea bunei guvernanțe și a statului de drept, precum și de îmbunătățire a climatului de afaceri.

Plata AMF vine la scurt timp după eliberarea grantului de 36,4 milioane EUR pentru sprijin bugetar ca parte a Planului de Redresare Economică al UE pentru Republica Moldova în valoare de până la 600 milioane EUR pentru următorii trei ani. 

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
Refuz cookie-urile
Accept cookie-urile