Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, s-a întâlnit cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip cu ocazia celui de Al patrulea consiliu de asociere dintre UE și Republica Moldova, care a avut loc la Bruxelles în 3 mai. Dată fiind creșterea comerțului dintre UE și Republica Moldova cu încă 18 % în 2017, reprezentând 55 % din totalul activităților comerciale ale țării, cele două părți au discutat măsuri suplimentare pentru a traduce creșterea volumului de schimburi comerciale în beneficii tangibile pentru cetățeni.
Discuțiile au vizat eforturile de reformă în Republica Moldova, recunoscând totodată măsurile de reformă deja luate și au subliniat importanța unei aplicări susținute și depline a acestora.
În declarația comună emisă cu această ocazie, ambele părți au subliniat și salutat creșterea semnificativă a volumului comercial, în special a exporturilor moldovene pe piața UE. Cooperarea viitoare se va axa pe punerea în aplicare eficace și la timp a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC), inclusiv prin consolidarea capacității operaționale și a independenței instituțiilor relevante.
UE și Republica Moldova au convenit asupra obiectivului de a înregistra progrese în mai multe sectoare, inclusiv în ceea ce privește măsurile sanitare și fitosanitare, necesitatea ameliorării condițiilor de piață în domeniul energiei și al achizițiilor publice, precum și simplificarea accesului IMM-urilor la finanțare.
Toate aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura că beneficiarii direcți ai comerțului intensificat sunt în cele din urmă cetățenii Republicii Moldova. Datele privind prima jumătate a lui 2018 confirmă tendința pozitivă a creșterii exporturilor moldovene în UE, în special pentru un număr de produse precum semințele de floarea-soarelui, strugurii, cerealele, uleiurile esențiale, încălțămintea, covoarele, sticlăria sau utilajele.
În 2017 comerțul bilateral total dintre UE și Republica Moldova a crescut cu 18 % până la 4 miliarde EUR. Importurile Uniunii Europene din Republica Moldova s-au ridicat la 1,6 miliarde EUR, cu 23 % mai mult decât în 2016. UE este principalul partener comercial al Republicii Moldova și primul investitor al țării, reprezentând peste 55 % din totalul activităților comerciale.
Prin inițiativa EU4Business, UE finanțează o serie de programe pentru a facilita accesul la finanțare, ajutând IMM-urile să pătrundă pe piețe străine și oferind cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor de afaceri. În plus, IMM-urile din Republica Moldova au la dispoziție ajutor tehnic specific, astfel încât să poată valorifica din plin acordul de liber schimb încheiat de această țară cu UE.