Guvernul Republicii Moldova creează un consiliu consultativ pentru dezvoltarea IMM-urilor în țară. Noua structură va funcționa în cadrul Ministerului Economiei, ca platformă pentru un dialog eficace între întreprinzători și autoritățile publice.
Potrivit afirmațiilor guvernului, consiliul, înființat în baza unei noi legi pentru IMM-uri, care a fost adoptată în ultimul trimestru al anului 2016, va studia problemele întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova și va demara noi programe pentru dezvoltarea acestora.
Reprezentanții mediului de afaceri și ai societății civile vor participa activ la activitățile consiliului, iar membrii acestuia vor analiza competitivitatea sectorului și a mediului de afaceri în general, pentru a recomanda îmbunătățiri.
Organismul va include reprezentanți ai ministerelor economiei, finanțelor, agriculturii, dezvoltării regionale și construcțiilor, ai unor organizații pentru dezvoltarea IMM-urilor, ai unor agenții pentru atragerea de investiții și promovarea exporturilor din Republica Moldova, ai autorităților regionale și locale, ai camerelor de comerț, ai sindicatelor, ai angajatorilor, ai unor organizații neguvernamentale și ai unor asociații profesionale.
În ultimii ani, guvernul Republicii Moldova a încercat să amelioreze climatul de afaceri pentru IMM-uri, simplificând procedurile legislative și administrative și implementând reforme structurale. Acesta a adoptat o strategie nouă privind IMM-urile în 2012, cu scopul de a crea clustere de companii și huburi de inovare și de a le asigura IMM-urilor formare și consultanță.
Noua lege definește un nou cadru juridic pentru microîntreprinderi și pentru întreprinderile mici și mijlocii și include măsuri de stimulare a dezvoltării durabile a sectorului. De asemenea, legea este menită să impulsioneze cercetarea, dezvoltarea și inovarea în rândul IMM-urilor.