Potrivit site-ului NOI.md, Octavian Calmîc, viceprim-ministru și ministru al economiei și infrastructurii, a anunțat că în 2018, cu sprijinul UE, se va lansa un nou proiect de sprijinire a IMM-urilor din Republica Moldova.
Calmîc a făcut anunțul la o întâlnire cu responsabilii locali și părțile interesate din Raionul Cantemir, unde s-a discutat despre realizarea proiectelor locale de infrastructură, sprijinirea IMM-urilor din sate și dezvoltarea sectorului agroalimentar.
Referindu-se la provocările dezvoltării economice în regiuni, Calmîc a menționat că agenții economici care implementează idei și tehnologii inovatoare în producție nu numai că prestează servicii de calitate, dar pot și concura cu produsele lor atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
„În acest scop, în 2018, cu sprijinul UE, vom implementa un proiect de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii în valoare de circa 6,5 milioane EUR”, a afirmat ministrul.
Proiectul va fi o componentă a unui program mai amplu pentru dezvoltarea zonelor rurale din Republica Moldova, axându-se pe sprijinul investițiilor UE pentru dezvoltarea IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în zonele rurale.
Guvernul Republicii Moldova este hotărât să pună în aplicare reforme care să sprijine dezvoltarea IMM-urilor. Programele EU4Business completează aceste eforturi îmbunătățind accesul la finanțare, ajutând IMM-urile să pătrundă pe piețe externe și oferind instruire pentru formarea competențelor antreprenoriale. IMM-urile din Republica Moldova au la dispoziție ajutor tehnic specific, astfel încât să poată valorifica din plin acordul de liber schimb încheiat de această țară cu UE.