Toate cele șase țări membre ale Parteneriatului estic fac parte din regiunea Eurasia a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și, ca atare, au participat la a treia ediție a Săptămânii OCDE Eurasia, desfășurată la Paris în perioada 22-24 noiembrie. De asemenea, toate aceste țări sunt și membre ale Mesei rotunde privind competitivitatea a OCDE Eurasia, care s-a reunit și ea în aceeași săptămână la Paris și are rolul de barometru al progreselor pe care le-au înregistrat aceste țări implementând reforme pentru a-și consolida economiile
În perioada 2000-2015, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor al regiunii Eurasia, care include cele șase țări din cadrul Parteneriatului estic participante la programul EU4Business, a crescut mai mult decât dublu. În ceea ce privește progresul reformei, numeroase țări din Eurasia sunt evidențiate pentru rezultatele lor excelente în ultimul raport Doing Business al Băncii Mondiale. În această notă pozitivă și-a început Angel Gurría, secretar general al OCDE, discursul de deschidere a celei de a treia ediții a Săptămânii OCDE Eurasia de la Paris în 22 noiembrie.
„Toate țările din regiune au implementat anul acesta reforme de reglementare a afacerilor, iar trei dintre ele s-au numărat printre primele zece din punctul de vedere al îmbunătățirilor realizate”, a remarcat dl Gurría. „Mai mult, în ciuda diversității lor considerabile, țările din Eurasia beneficiază de atuuri de competitivitate însemnate, inclusiv proximitatea față de piețe importante, o alfabetizare aproape universală și, în cazul unora dintre ele, o bogăție de resurse naturale”, a adăugat acesta.
Rămân însă multe de făcut pentru a depăși „șocurile semnificative și persistente” la care sunt supuse țările, cum ar fi scăderile de preț la mărfuri și încetinirea creșterii în Rusia și în China. „Fluxurile de transferuri de bani, care rămân vitale pentru prosperitatea unor economii din Eurasia, s-au redus și ele drastic, în mare parte din regiune constatându-se deprecieri monetare, încetinirea investițiilor și reducerea consumului.”
În fața acestor provocări, a explicat secretarul general, multe țări din Eurasia au fost nevoite să își dubleze eforturile pentru a continua promovarea reformelor structurale și a politicilor eficace și inovatoare în domenii-cheie pentru propria dezvoltare.
Regiunea s-a integrat însă mult mai puternic în economia globală în ultimele decenii, a adăugat vorbitorul, iar „conectivitatea” ocupă un loc central între prioritățile reformei: „conectivitatea tangibilă” în ceea ce privește infrastructura, dar și „conectivitatea intangibilă” manifestată prin politici comerciale deschise și formalități simplificate la frontieră. Creșterea competitivității, reformele privind piața muncii și economia verde sunt domenii a căror importanță va crește pe măsură ce regiunea devine mai bine conectată, a afirmat dl Gurría.
Masa rotundă privind competitivitatea a fost înființată în 2013 ca platformă comună între membrii OCDE și țările partenere din Eurasia, pentru desfășurarea de evaluări inter pares în cadrul Programului de competitivitate al OCDE Eurasia.
Pe parcursul acestei ediții a Săptămânii OCDE Eurasia, a fost rândul Republicii Belarus să își prezinte în vederea „evaluării inter pares” cele mai noi reforme de consolidare a capacității IMM-urilor printr-o piață durabilă a serviciilor de dezvoltare a afacerilor. Între timp, demersurile Republicii Moldova de a îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare și la servicii de dezvoltare a afacerilor au fost supuse unei „monitorizări” de către experții OCDE, care constă în reexaminarea progreselor înregistrate la trei ani după efectuarea unei analize inițiale și formularea de recomandări.