Originară din Șipka, o localitate de pe malul stâng al râului Nistru, Natalia Porhun s-a întors dintr-o călătorie din Italia impresionată de descendenții unei familii care dețin o afacere proprie de mai multe generații. Revenind acasă, a decis să-și schimbe complet viața, renunțând la cei 14 ani de carieră în domeniul telecomunicațiilor pentru a deveni proprietara unei afaceri în apicultură. Aspirațiile ei personale nu mai aveau nimic în comun cu munca ei în cadrul companiei “Interdnestrcom” din Tiraspol sau cu studiile sale în pedagogie la Universitatea Ion Creangă din Chișinău.
Natalia hotărâse să se dedice apiculturii, dar până a lua decizia cea mare, muncea în paralel în prisacă, împreună cu tatăl și soțul său, având un rol de îmbuteliere și de vânzare a mierii.
Odată cu decizia de a avea un rol activ în gestionarea afacerii de familie, Natalia a venit cu abordări noi, ideile sale fiind materializate datorită suportului oferit de Uniunea Europeană prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, în cadrul inițiativei EU4Business, implementată de PNUD Moldova.
„Dacă înainte îmi era rușine să spun că lucrez în prisacă, acum am înțeles cât de importantă este această profesie și mă mândresc că sunt apicultoare. Femeie-apicultoare”, spune, cu mândrie, Natalia Porhun.
Natalia a participat cu un proiect propriu la concursul de granturi anunțat pentru întreprinzătorii mici și mijlocii și a obținut finanțare pentru a cumpăra o camionetă, pe care au instalat o centrifugă și au asamblat o întreagă linie mecanizată de extragere a mierii de pe faguri. Pe lângă faptul că procesul în sine a devenit mai ușor, afacerea s-a dezvoltat, prestând servicii și altor apicultori.
„Acest complex mobil de stoarcere a mierii a fost asamblat datorită grantului obținut de la Uniunea Europeană, în cadrul inițiativei EU4Business,” menționează Natalia Porhun. “El permite înlocuirea a cel puțin trei persoane, și, respectiv, majorarea productivității. Cu ajutorul lui pot fi adunate până la 800 de kilograme de miere pe zi sau chiar, uneori, până la o tonă. Dacă nu ar fi fost acest suport, am fi ajuns până aici, dar, probabil, peste vreo 10 ani”.
Familia Porhun a decis să își implice și copiii pentru a transmite generațiilor viitoare dragostea pentru albine, dar și pentru ca aceștia să contribuie la dezvoltarea afacerii de familie și la extinderea pieței de comercializare a mierii.
„În prima perioadă simțeam o oarecare neîncredere, că femeile nu ar trebui să se implice în apicultură, că nu e o muncă pentru femei. Acum, însă, când pe fiica mea cea mai mică o întreabă ce vrea să devină, ea spune că vrea să fie apicultoare”, afirmă Natalia.
La câțiva ani distanță, în care a ajuns să exporte miere în Uniunea Europeană și în Statele Unite, Natalia a acumulat și cunoștințe noi. A aflat că sunt specii de albine care adună cu până la 20% mai multă miere și a aflat cum pot fi înmulțite.
A participat la un nou concurs de granturi și a obținut fonduri ca să creeeze un Centru pentru creșterea și inseminarea artificială a mătcilor. În cadrul centrului, apicultoarea desfășoară instruiri la care participă apicultori de pe ambele maluri ale Nistrului. Aceștia învață să păstreze puritatea speciilor de albine și să creeze noi rase rezistente de mătci, pentru ca în final să poată crește volumul producției de miere, să scadă costurile de producție și să crească potențialul de export.
La conferințele organizate până acum au participat circa 300 de apicultori. Pentru ei au fost desfășurate sesiuni de genetică și marketing, dar și concursul de calitate a mierii „Cea mai bună miere a anului 2019”.
Afacerea Nataliei Porhun este doar una dintre întreprinderile mici și mijlocii care au beneficiat de susținere financiară prin inițiativa EU4Business.