UE lansează un nou plan de investiții externe la Tbilisi

Armenia Azerbaidjan Georgia Moldova Ucraina
UE lansează un nou plan de investiții externe la Tbilisi

În data de 21 martie, UE și-a prezentat Planul de investiții externe (PIE) cu ocazia unei lansări regionale organizate în capitala Georgiei, Tbilisi. În baza acestui plan, UE va mobiliza, în perioada 2017-2020, investiții din sectorul public și din cel privat pentru peste 70 de economii din lume, inclusiv a Georgiei și a altor țări din cadrul Parteneriatului estic.

PIE va urmări impulsionarea investițiilor și sprijinirea unei dezvoltări mai durabile și mai favorabile incluziunii în țările vizate de politica europeană de vecinătate.

Evenimentul de la Tbilisi face parte dintr-o serie de evenimente de informare destinate sectorului privat și celui public din întreaga regiune. Aceste evenimente au reunit autorități naționale, comunități de afaceri, firme din sectorul privat, instituții financiare internaționale partenere și alte părți interesate pentru a discuta oportunități de investiții din diverse sectoare și a crea ocazia stabilirii unor legături cu părți interesate cheie din sectorul privat și din cel public.

Katarina Mathernova, director general adjunct pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, a subliniat că PIE reprezintă încă un semn al angajamentului ferm al UE de a încuraja și a contribui la impulsionarea creșterii economice prin investiții private și publice în Georgia, precum și în alte țări membre ale Parteneriatului estic. 

Abordarea noastră bazată pe parteneriat vizează promovarea antreprenoriatului, a comerțului și a noilor oportunități de investiții. Obiectivul este de a aborda obstacolele din calea creșterii, de a promova creșterea favorabilă incluziunii și crearea de locuri de muncă și de a aprofunda integrarea economică, a afirmat aceasta.

Uniunea Europeană sprijină antreprenoriatul și comerțul în întreaga regiune a Parteneriatului estic și prin inițiativa sa EU4Business, care urmărește să elimine barierele din calea dezvoltării IMM-urilor prin finanțare, sprijin și formare, pentru a ajuta întreprinderile mici să își atingă pe deplin potențialul. Sprijinul EU4Business este acordat cu ajutorul unor organizații precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
Refuz cookie-urile
Accept cookie-urile