Succesul Grupurilor de Acțiune Locală și al Rețelei Naționale LEADER din Republica Moldova

Moldova
Succesul Grupurilor de Acțiune Locală și al Rețelei Naționale LEADER din Republica Moldova

Abordarea LEADER se implementează în Republica Moldova din anul 2016, iar Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova este organizația care reprezintă interesele Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) la nivel național și internațional. Activitatea GAL-urilor se bazează pe Strategia de Dezvoltare Locală (SDL) elaborată participativ de către oamenii activi din comunitățile locale reprezentați de sectorul public, antreprenorial și civic. Pentru a realiza obiectivele stabilite în Strategie, GAL-urile devin micro-agenții de finațare și oferă finanțări la nivel local. Astfel, persoanele rezidente ale GAL-urilor implementeză sistematic proiecte în diferite domenii care contribuie la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale, la apariția de noi servicii locale care răspund la necesitățile locuitorilor, precum și la crearea de noi locuri de muncă. În acest proces sunt implicați mai mulți parteneri de dezvoltare, iar cel principal este Uniunea Europeană, care implementează cu succes abordarea LEADER. 

Astăzi, în Republica Moldova există 32 de GAL-uri, iar altele 15 sunt acum la finalul procesului de creare. Acestea implicată aproximativ 438 de unități administrativ-teritoriale, 732 localități (50% din localitățile  rurale) cu o populație de 1,007 mln

Două istorii de succes recente ilustrează rezultatele bunelor practici europene și schimbările care au urmat în zonele rurale ale Moldovei. 

Ideea de a porni o afacere în domeniul ospitalității cu Casa rurală „La Bunica” a venit din dorința lansării unei afaceri la Chișcăreni, în localitatea de baștină a Valentinei Gîscă. Unicitatea și farmecul casei rurale se datorează faptului că este implicată toată familia: bunica gătește turiștilor bucate tradiționale, Valentina împreună cu soțul și copiii se ocupă de dezvoltarea afacerii, de logistică și promovare. 

„Este un loc frumos și deosebit, unde poți petrecere timpul liber interesant. Casa părinților se află aproape de pădure, este și un lac în apropiere, e foarte frumos, multă verdeață, aer curat, mult spațiu. Cei care vin - vor să se reîntoarcă!”, spune Valentina  Gîscă.

Dezvoltarea unei afaceri a însemnat pentru familia Gîscă și investiții financiare, iar atunci când GAL-ul „Hora Ciulucului” a lansat în anul 2019 apelul local, Valentina a aplicat pentru a construi un foișor în curtea casei „La Bunica”. Familia a amenajat un cuptoraș pe lemne pentru a face mămăligă și friptură, un grătar, mese și scaune pentru ca turiștii să aibă posibilitatea de a lua masa în curtea grădinii, la aer curat. 

Proiectul de amenajare a foișorului a costat 2,974 euro, GAL-ul „Hora Ciulucului” oferind 1,289 euro, iar contribuția proprie a fost de 1,685 euro.

„Trebuie de încercat”, spune Valentina, „Trebuie să promovăm lucrurile frumoase din țara noastră – doar în așa mod îți poți menține acasă familia, poți să păstrezi și să promovezi locurile de baștină, casele părintești și, paralel cu acestea, să te dezvolți. Când dezvoltăm satele – câștigă întreaga țară.” 

GAL-urile, în funcție de obiectivele SDL oferă finanțare pe diverse domenii. Chiar dacă prioritate se oferă dezvoltării economice rurale sunt proiecte și în domeniul culturi, muzicii, servicii locale, agricultură, turism, manufactură.  În acest context, un exemplu frumos este fanfara de copii „Hasnaș” din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, localitate din componența GAL-ului „Valea Cuboltei”. De fiecare dată când sunt organizate evenimente care reunesc GAL-urile ei sunt cei invitați să surprindă și să alinte cu melodii frumoase. 

Proiectul în baza căruia colectivul muzical a fost dotat cu instrumente noi, este unul înaintat de sectorul civic pentru dezvoltarea și promovarea tradițiilor, sprijinirea activităților culturale din Strategia de Dezvoltare Locală a GAL-ului „Valea Cuboltei”. Suma totală pentru dotarea orchestrei cu instrumente muzicale a fost de 5,410 euro, contribuția proprie fiind de 2,436 euro, iar suportul GAL-ului „Valea Cuboltei” fiind de 2,974 euro.

Având la bază Strategia de Dezvoltare Locală (SDL), GAL-urile au implementat aproximativ 700 de micro-proiecte locale care vizează dezvoltarea afacerilor mici, îmbunătățirea infrastructurii din localități, crearea produselor și serviciilor lipsă în sate și multe altele. Datorită micro-proiectelor implementate prin intermediul abordării LEADER au fost create 402 locuri noi de muncă în mediul rural din Republica Moldova. Majoritatea locurilor de muncă (228) au fost create în sectorul antreprenorial, restul fiind concentrate în sectoarele civic și public. Totodată, aceste micro-proiecte locale au motivat mai multe persoane fizice care au primit finanțare să-și înregistreze afacerile.

Misiunea Rețelei Naționale LEADER este de a reprezenta GAL-urile și a colabora cu diferite tipuri de organizații în promovarea abordării LEADER în Republica Moldova pentru dezvoltarea rurală durabilă. Abordarea LEADER este implementată din 2016 cu sprijinul partenerilor de dezvoltare în cooperare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimnetareal Republicii Moldova.

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
Refuz cookie-urile
Accept cookie-urile