O companie de jucării extinsă cu suportul inițiativei EU4Business, realizează echipamente de protecție pentru medicii din Republica Moldova

Moldova
O companie de jucării extinsă cu suportul inițiativei EU4Business, realizează echipamente de protecție pentru medicii din Republica Moldova

A început afacerea cu jucării de lemn din perioada studenției și până acum a bucurat zeci de copii și părinți cu creațiile sale. Igor Hîncu este fondatorul companiei EduJoc, care s-a remarcat pe piața din Republica Moldova prin viziunea sa neordinară față de producția companiei și prin demonstrarea spiritului civic de fiecare dată când societatea avea nevoie.

Acum opt ani în urmă, când și-a fondat compania de producere a jucăriilor, Igor Hîncu nici măcar nu bănuia că datorită inițiativei sale și a echipamentului de protecție pe care îl va produce, va salva vieți. Odată cu criza COVID-19, Igor a luat decizia să se reprofileze, cunoscând realitatea că lucrătorii medicali din Moldova duceau lipsă de echipament personal de protecție, atelierul lui Igor Hîncu de lângă Chișinău a început să producă viziere – ecrane de protecție din plastic.

Cu patru ani în urmă, Igor a beneficiat de un grant prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, parte a inițiativei EU4Business, pentru a procura un dispozitiv de tăiere cu laser, ceea ce i-a permis să-și extindă afacerea, iar astăzi el folosește acest echipament în lupta cu COVID-19.

Despre ideea de producere a unităților de protecție, proprietarul EduJoc spune că a preluat-o din România. Prietenii săi care produc viziere acolo și-au extins inițiativa – și prototipul – în Moldova și căutau ateliere de lucru cu dispozitive de tăiat cu laser.

„Atunci am zis – asta trebuie să facem,” a spus Igor. „Aceasta va fi contribuția noastră pentru doctori, asistenți medicali și pentru toți care se află în prima linie. Am început să sun toți furnizorii de materie-primă pentru a înțelege cum sunt făcute aceste viziere.”    

Ecranele de protecție au fost autorizate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică din Moldova, ceea ce înseamnă că pot fi folosite în spitale. Timp de două săptămâni, atelierul său și al partenerilor au produs deja 24.000 de viziere și le-au distribuit în 200 de instituții printr-un serviciu partener de curierat, iar unele au fost ridicate direct de la Floreni.   

Compania EduJoc extinsă datorită suportului inițiativei EU4Business, ce susține proiectele de dezvoltare a IMM-urilor este unul din cele zece ateliere de lucru care s-au alăturat la acest efort comun început de Asociația Companiilor Creative din Moldova. Platforma on-line viziere.md este folosită pentru a aduna bani pentru a acoperi costurile de producere, publicând sumele colectate în fiecare zi. Igor oferă vizierele gratis, el obține materia-primă datorită donațiilor, iar lucrul, electricitatea și consumabilele sunt achitate de compania sa.

În primele zile, cererea pentru viziere a fost de 15.000 de unități. Capacitatea de producere a atelierului este de 8 piese în 12 minute, ceea ce este considerat un proces rapid.

 Viziere.md estimează că necesitatea totală de viziere în Moldova ar fi de 50.000 de unități, deci ei fiind practic la jumătate de cale.

Medicii spun că vizierele sunt utile, deoarece asigură protecție adițională. Riscul de infecție este mai mare când doctorii își scot ochelarii medicali după examinarea persoanei care are COVID-19.  Purtarea vizierelor nu permite micro-particulelor să ajungă la ochelarii de protecție.

Damian Guțu, directorul spitalului din Ocnița, a călătorit 270 de km pentru a primi 70 de viziere. „Niciun spital din Moldova nu a fost gata pentru această infecție, nimeni nu avea pregătite fonduri pentru a procura inventarul necesar pentru lupta cu coronavirusul,” a spus el.

Igor Hîncu spune că ei livrează viziere nu doar spitalelor, dar și inspectoratelor de poliție, carabinierilor și altor angajați care sunt în prima linie de luptă cu COVID-19.

EduJoc mai produce și boxe speciale pentru pacienții din unitățile de terapie intensivă. Când pacienții cu COVID-19 în stare gravă sunt intubați, doctorul se confruntă cu un risc mai mare de infectare. Aceste cutii, care acoperă pacientul din toate părțile, au două deschizături prin care lucrătorii medicali pot pune mâinile, reducând riscul de transmitere a virusului. Boxele sunt în proces de examinare de Agenția Națională pentru Sănătatea Publică, așteptând autorizarea. EduJoc mai lucrează asupra designului unui tunel dezinfectant pentru doctori.

Adaptarea la noile necesități prin creativitate și implicarea afacerilor și a comunității ne oferă speranța și încrederea că vom reuși în lupta de combatere a coronavirusului.

„Acesta este un echilibru în viață: binele generează mai mult bine, atunci când nici nu te aștepți”, afirmă Igor. “Când am aplicat pentru a obține suport financiar în cadrul inițiativei EU4Business, nimeni nu bănuia că susținerea lor va genera astfel de rezultate în această perioadă grea”.

EduJoc este doar unul dintre beneficiarii Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, din cadrul inițiativei EU4Business, implementat de PNUD Moldova.

Cookie-Urile
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare. Aflați mai multe
Refuz cookie-urile
Accept cookie-urile